Acartar 2015

 

 

Povestea Expeditiei

 ACARTAR 2015

 

 

 

 

                          Intai Septembrie. Stau la birou privind pe fereastra spre autostrada care face legatura intre Bucuresti si Pitesti. Lanul de porumb de langa geam imi aminteste ca este prima zi de toamna. Toamna, exact acest cuvant imi starneste o stare, sau nu, nu este chair o astare este o senzatie. O senzatie de bine, peste putin timp o sa se intample expeditia de toamna ACARTAR 2015. Doua click-uri la mouse, deschid traseul: o sa plecam din Dunavatul de Jos spre bratul Sulina, o sa vedem grindul Caraorman, o sa admiram frumusetile canalului Litcov, o sa bem bere rece daca om gasi pe  undeva. Pana atunci mai sunt cateva saptamani bune in care pregatim, visam, muncim dar cu gandul pe sub salciile atarnand peste canale.

                       Ca gandul timpul zboara si iata-ne pe drum spre Tulcea cu ambarcatiunile la remorca. Nicu si a lui AlexandraM, Cristi cu Ella si Capitanu’ tragand de Legenda Dunarii. Am plecat spre balta vineri direct de la locurile de munca asa ca noaptea am intalnit-o aproape de Slobozia si ne-a fost alaturi pana in satul Dunavatul de Jos unde am oprit coloana la prietenul nostru Liviu care a fost de acord sa ne fie gazda. Pana tarziu in noapte atmosfera a fost relaxanta fapt care a facut ca rezerva de bere cumparata pentru expeditie sa fie grav afectata.

                       Sambata desi vremea dadea semne nu fericite am purces in echipa sa cosim iarba si balariliile care se instalasera in curtea gazdei noastre de la inceputul primaverii. A fost o activitate relaxanta facuta cu multa placere in asteptarea celorlalti participanti. De la Galati era asteptat prietenul nostru Mihai secondat de Vincentiu si de la Vadu, Lucian. Dupa ce am aranjat locul de tabara am dat la apa ambarcatiunile, intai AlexandraM, Apoi Ella, apoi Legenda Dunarii. Intre timp ajung si baietii de la Galati si lanseaza si ei. Spre seara soseste si echipajul ambarcatiunii care va fi vedeta acestei expeditii, compus din Legendarul si Aik. Acestia aveau inghesuit in si pe portbagajul masinii un catamaran gonflabil de aproximativ 6 metri pe platforma caruia se gasea locul unui cort de doua persoane si o prelata care era menita sa protejeze de soare si intemperii micutul adapost. Pana seara tarziu ambarcatiunea vedeta a fost asamblata si data la apa, echipajul sau odihnindu-se peste noapte legat de pontonul mic de lemn de langa cherhanaua cea noua din Dunavatul de Jos. Conform prognozei meteo vremea urma sa fie nefavorabila timp de trei zile si cu toata speranta noastra de gresala aceasta s-a adeverit, asa ca duminica dimineata desteptarea s-a facut pe o ploaie alerta.

            Ultimul participant inscris la expeditie, Lucian, sosise de la Vadu sambata seara tarziu si cum amintita ploaie deja se instalase in voie la Dunavat, a gasit un loc pentru odihna in casa lui Liviu. Asa se face ca uitandu-si telefonul in masina parcata langa canalul satului, a reusit sa transmita panica acasa la sotie, doamna sunand la Capitanu’ pentru a se interesa daca situatia este stabila si Lucian este in buna regula ajuns la tabara. A fost pe loc informata doamna despre situatie si usor tematoare a intrebat daca avem cunostinta ca vremea se va inrautati si ca dinspre Marea Neagra se apropie un ciclon care va lovi uscatul in zona noastra, potrivit comunicarilor meteorologice receptionate la radio.

Confirmand ca stim prognoza am asigurat-o pe doamna ca totul este aranjat, timpul avand sa ne confirme ca dansa avea mare dreptate. Ciclon era fratilor, nu o biata ploaie torentiala. Am asteptat astfel jumatate de zi sa treca ploaia care se intetea si dupa ce ne-am consultat cu privire la o posibila amanare a plecarii pana la ameliorarea conditiilor atmosferice, am urcat in barci si am plecat spre primul loc de tabara care trebuia gasit undeva pe canalul Perivolovca.

                            Lucian, dupa ce a cantarit starea meteo si sfaturile de acasa, a ales varianta de a se intoarce pe sosea catre Vadu cu intentia de a reveni peste trei zile dupa trecerea ciclonului cu pricina. Am pornit usor pe canalul satului Dunavatul de Jos catre iesirea in canalul Lipoveni care urma sa ne duca in marele Canal Dunavat. La adapostul satului vantul nu ne-a creat probleme, asa ca toata atentia a fost indreptata catre nivelul scazut al Dunarii la acel moment. Astfel atenti, am iesit in canalul Lipoveni apoi din acesta la intersectia cu Canal Dunavat am carmit spre babord punand capcompas pe bratul Sfantul Gheorghe. Pe Canalul Dunavat ploaia s-a mai domolit lasandu-ne sa ne bucuram de frumusetea peisajului oferit de acesta. Malul drept al sau este cel mai adanc punct unde se poate ajunge rutier in Delta Dunarii fara a folosi bacul. Aceasta face ca majoritatea timpului din an acest mal sa adune tabere de pescari veniti din toate colturile tarii cu masinile. Canalul face legatura intre bratul Sfantul Gheporghe si lacul Razim, avand tot timpul un debit important de apa si sensul de curgere permanent dinspre brat catre lac. Din gluma in gluma la un pahar de bere am ajuns in bratul Sfantul Gheorghe si am carmit spre aval. Aici, la intersectia cu Canalul Dunavat, Dunarea veche face o bucla care a fost scurtat pin saparea unui canal artificial, favorizandu-se astfel navigatia catre gura de varsare in mare. In decursul timpului cursul vechi s-a colmatat, fiind necesar sa intram spre canalul Perivolovca de la aval unde adancimea este suficienta. Pluta gonflabila condusa de maestrul Legendaru’ a starnit curiozitatea politiei de frontiera care se afla in patrulare in zona scurtaturii buclei din dreptul canalului Dunavat si iata ca inainte sa facem stanga parea ca mai avem o ambarcatiune participanta la ACARTAR 2015. Pavilionul Asociatiei RAID Romania arborat la pupa plutei a facut ca echipajului de politie sa le para ca acestia sunt straini emigranti rataciti in paradisul Deltei Dunarii si ca sa nu se incurce in vorbe necunoscute, vazand ambarcatuinea Ella cu numar de inmatriculare la port Snagov, intuind ca echipajul vorbeste romaneste, a venit aproape de acesta sa constate minunea. In cateva momente Cristi care se afla la comanda i-a lamurit cine conduce bizara aparitie si ce scop are calatoria, nava politiei schimband de drum catre aval spre orasul Sfantul Gheorghe.

                          Noi am continuat spre intarea in canalul Perivolovca. Acesta este un canal ingust la inceput dar care se lateste pe masura ce avansezi pe el. Face legatura intre cursul vechi al bratului Sfantul Gheorghe si canalul Litcov. Din el sunt mai multe deschideri catre lacuri din delta de mijloc. Pe masura ce timpul trecea vremea se tot schimba in mai rau si ploaia se intetea. Am decis sa cautam un loc unde sa petrecem noaptea care se anunta furtunoasa si am oprit dupa intrarea in canal la cativa zeci de metri sa regrupam echipa. Aici am mai baut cateva guri de bere ceea ce se pare ca a afectat echilibrul Capitanului , fapt concretizat prin exersarea manevrei “Om la apa”. La momentul cand si ambarcatiunea AlexandraM a ajuns la locul de regrupare, Capitanu’ a fugit pe puntea Ellei sa sara in Legenda Dunarii pentru a prinde parama oferind ajutor la acostare. Nu se stie exact daca neatentia, lipsa echilibrului, puntea alunecoasa datorita ploii sau combinatia intre ele a produs un baldabac peste bordul barcii. Si iata-l pe Capitanu’ cu tot echipamentul de vreme rea, cu polar, cisme de cauciuc, caciula, geaca cu gluga pusa, ochelarii pe nas, aparatul de fotografiat la gat,  cu cheile, cutit, fluier, agatate de asemenea la gat, cautand pestii pe sub chila. Exercitiu nene, iese Capitanu’ la suprafata, se apuca de copastia Legendei Dunarii si constata de la interior cat de tare curgea apa in Perivolovca la acea vreme. Vili a sarit sa execute manevra de “om la apa” si a aruncat de pe Ella o parama de care Capitanu’ s-a ajutat sa ajunga la pupa acesteia unde exista scara. Odata iesit din apa, dupa ce s-au scurs cele cateva zeci de kilograme imbibate in echipament, Capitanu’ urmand procedura standard in astfel de situatii a inlaturat intregul echipament ud si s-a instalat la comanda Legendei Dunarii in pielea goala in plina furtuna, cautand un loc pentru a stabili tabara unde sa petrecem prima noapte. Din pricina vremii aceasta seara a fost scurta si lipsita de evenimente, memorabil fiind focul aprins in ploaia torentiala de amicul nostru Catalin pe care noi apropiatii il strigam Tataia. Dupa ce au fost sacrificati cei cativa litrii de benzina in numele focului, ne-am retras catre somn cu speranta ca urmatoarea zi ne va arata vreme buna.

                              Aceasta a inceput promitator, nu mai ploua afara, totul ud in jur, cateva picturi fine mentineau atmosfera bacoviana. Am scos cateva conserve si am procedat la intocmirea unui mic dejun rapid pentru grup, Legendaru’ a scos aragazul si a construit la fel de rapid o omleta. Pentru a ne testa rezistenta la stres, probabil, ploaia si-a repornit actiunea imediat ce am sfarsit de mancat, asa ca am decis strangerea cu rapiditate a taberei si start spre urmatoarea locatie de campare. Urma sa parcurgem canalul Perivolovca in totalitate si dupa ce acesta se intersecteaza cu canalul Litcov sa gasim locul pentru seara a doua pe apa. La scurt timp dupa ce am plecat, furtuna dezlantuita ne-a aratat tot ce putea. Guvernarea Legendei Dunarii a devenit dificila deoarece vantul puternic ce batea de la prova impiedica privirea inainte iar din lateral rasucea gluga pelerinei de ploaie peste fata. In acest moment, privind la babord, am constatat uimit ca ploua paralel cu apa canalului, vantul purtand picaturile de ploaie in zbor pe langa lotca. Asa am cunoscut apogeul acestui front atmosferic venit de pe Marea Neagra. Ocolind cu dificultate trunchiurile de salcie submerse am parcurs canalul fara insa a-i putea intelege adevarata sa frumusete. Ajunsi la intersectia cu canalul Litcov, ploaia ne-a acordat putin timp sa aruncam de cateva ori linguritele in speranta ca putem face mina sa miroasa a peste. Nu s-a intamplat asa si iata-ne porniti pe Litcov catre canalul Caraorman. La scurta distanta am gasit un loc bun, care ne putea oferi adapost de vant si protectie la acostarea ambarcatiunilor. Am asigurat legaturile la cheu si Tataie care a fost declarat premiant la facut focul a gasit loc de vatra, ceva stuf mai adapostit de apa si a incins pe loc focul de tabara. In acest timp noi am pus intre cativa copaci o prelata de rafie constituind astfel un adapost pentru echipa.. Aceasta seara a fost mai fumoasa decat cea de dinainte, putandu-ne bucura si de citeva paharele cu tuica servite sub prelata in timp ce admiram fumusetea focului de tabara. La acest loc am ajuns fara pluta condusa de vestitul Legendar, ei alegand sa opreasca undeva pe canalul Perivolovca, motorul mic si suprafata mare pusa in vant de pluta reducand posibilitatea de manevra sub limita de confort a echipajului. Urma sa ne reintalnim la intoarcere. Noi  am petrecut seara sub prelata printre stropi de ploaie aruncati cu intermitenta de mama natura pina ce am facut loc programului de somn.

                                        Urmatoarea dimineata conform prognozei meteorologice ploaia trebuia sa inceteze si vremea buna sa se instaleze impingandu-ne spre distractie si voie buna. A sosit insa si aceasta clipa, nu fara emotie. Dimineata, o ora oarecare, organismul se trezeste singur nesilit de intentii umane, zgomote sau alte zgaltaieli. Lumina in cabina McGregorului se arata cu zgarcenie, picaturi de ploaie se auzeau ropotind. Inca ploua tare, poate este prea dimineata, fortez corpul sa mai leneveasca in sacul de dormit. Intre somn si nesomn am senzatia ca sunt in ploaie, un picur imi atinge obrazul, unul imi intra agresiv in ureche, o infiltratie gandesc , deh atata ploaie s-or fi strecurat si peste mine cativa stropi. Mut locul cativa centimetrii si iara ploua. Mai sa fie, ploua in interior, chiar asa? Deschid ochii si ma lamuresc, umezeala a atins cota maxima, echilibrul termic intre suprafete s-a stricat de asa maniera incat condensul format pe interiorul cabinei cadea ritmic sub forma de stropi in pat. Am deschis roof-ul barcii si am privit afara. Ploaie, am simtit ca aceasta ploaie nu se va mai opri niciodata, ca soarele ne-a parasit pentru totdeauna. Usoara deznadejduire a fost tratata cu o palinca si pentru ca probabil ajungea ce se intamplase in ultimele trei zile din punct de vedere meteorologic, dupa vreo ora ploaia a incetat in totalitate lasand pe regele Eol sa isi sufle rafalele peste salciile ude. Am coborat pe mal sub prelata lasata de cu seara si am pregatit ceva pentru micul dejun, pescarii au scos sculele si pana am mai dat pe gat o tuica, Nicu declara deschisa partida de pescuit a acestei expeditii aratandu-ne un bibanas pofticios in carligul lansetei sale. Usor usor moralul vine si el la loc si ne apucam de scos apa din Legenda Dunarii, singura barca deschisa participanta la expeditie. Totul plutea in lotca dar galetile se succedau peste bord asa ca in scurt timp si apa de ploaie cazuta in barca a fost trimisa la locul ei sub chila. Pana am mai pescuit putin, pana am mancat un pateu, norii au facut intr-un fel si dupa zile de furtuna neintrerupta ne-au lasat sa vedem putin senin. Desi vantul sufla cu destula putere in rafale, era mult mai placut sa nu fim uzi in barci. Am pornit pe canal Litcov spre intersectia cu canalul Caraorman, canal care face legatura intre bratul Sulina usor amonte de satul Crisan si satul Caraorman. Acest canal este foarte lat si de regula cu un curent slab si apa limpede, zona favorabila pescuitului la rapitor. Ajutati de vant am inaintat pe canalul ce strabate in linie dreapta grindul cu acelasi nume. Peisajul aratat este destul de anost, vegetatia este putina si saracaioasa ingradita in dezvoltare de continutul solului. Grindul Caraorman este o vasta intindere de nisip bogat in cuart. In capatul dinspre Caraorman se afla micul port ramas de la un santier vechi, loc in care acostam si noi.

                                       In vremurile regimului trecut, anii 1979 – 1989 au fost investite aproximativ zece milioane de dolari in dezvoltarea unei exploatari a nisipului ce alcatuieste grindul, exploatare care nu a apucat sa fie functionla si odata cu schimbarea guvernarii Romaniei a fost abandonata si parasita. Am debarcat pe malul stang al bazinului portuar si am pornit sa facem o vizita vechiului sat Caraorman. Dupa furtuna ce tocmai a trecut, satul este aproape inundat, strazile sunt comparabile cu mici rauri, subtiri alei ramanand uscate pe langa gardurile saracacioase. Din loc in loc epavele masinilor de teren care au sevit localnicilor stau abandonate pe chituci de lemn. Intr-o margine a bazinului se inalta curat un indicator care semnalizeza activitatile de modernizare timide ale autoritatilor, parte din actiunea europeana Proiectul Operational pentru Pescuit. In marea de nisip fin se incearca amenajarea de alei cu pavele si montarea unor borduri prefabricate. Admirand aceste incercari de a indrepta aceasta zona catre turism ajungem la carciuma satului, pustie la acea vreme, probabil si gratie conditiilor atmosferice. Dar cum pe noi nu ne sperie un pic de vant hotarim sa bem o bere in semn de respect al zonei si la aceasta bodega. Ne-am descurcat cu greu pentru ca sase persoane fiind eram prea multi pentru un singur fel de bere din magazin, asa ca am cerut fiecare ce am putut pe masura ce un sortiment se termina ai am iesit afara sa contemplam peisajul dezolant. Imaginea magazinului din sat a trezit la interiorul sufletului senzatia ca ne-am intors in timp vreo suta de ani cel putin.

                        Este momentul sa pornim in cautarea unui loc potrivit stabilirii taberei peste noapte. Ne retragem catre barci, dam mola si pornim luptand cu vantul de data acasta, in sens invers pe canal. La scurt timp ochim un loc numai bun sa acostam, cu ceva material pentru foc la ceaun si debarcam. In urma zilelor ploioase gasim  momentul sa incingem ceaunul pentru o mancare calda gatita. Acestea fiind zise am montat trepiedul, am aprins focul si ne-am apucat sa pregatim tocanita cea vestita. In timp ce mancarea se face la foc mic partida de pescuit incinsa pe malul canalului Caraorman aduce bucurie in sfarsit in sufletele pescarilor din grup. Desi capturile sunt in mare masura bibani, acestia au dimensiuni impresionante, exemplare frumoase cum nu am mai vazut de ceva vreme. Cu burtile aranjate sfarsim aceasta seara in cel mai frumos mod, langa un foc de tabara.

                  Dimineata de miercuri ne-a aratat prima zi cu soare si cer senin dupa o noapte rece in care temperatura a ajuns undeva in jur de cinci grade celsius. Bucurie mare, pescarii au trecut la posturi incercand sa captureze materialul pentru un bors de peste sau o prajala, gospodarii au pus hainele ude la uscat printre copaci si bucatarul s-a apucat sa execute o omleta gigantica la ceaunul din dotare. Bibanii si cateva rosioare s-au aratat interesati sa ofere placere artistilor in ale manuirii unditelor. Dupa ce am terminat respectabila omleta si am pus in ordine bucataria a sosit momentul sa mergem sa vedem cum arata si pe soare locurile incercate pe ploaie, vant si furtuna. Zis si executat. Am pornit spre intrare in canal Litcov care arata altfel pe vreme buna, am admirat in trecere locul de tabara pe care l-am folosit cu o noapte inainte. Pasari diverse bucuroase si ele de vremea buna stateau la soare pe cate o creanga de salcie sau la marginea canalului contribuind fara sa stie la fantasticul peisaj oferit de Delta Dunarii. Din val in val, ajungem la intersectia canalului Litcov cu frumosul canal Perivolovca pe care mama natura nu ne lasase sa il vedem in adevarata lui splendoare cu cateva zile inainte. Astazi canalul este pregatit sa ni se dezvaluie. Marginit pe alocuri de padure de o parte si de stuf pe celalta parte, la capete ingust si in lungime mai lat, acest canal ofera calatorului o frumusete aparte. Locuri de tabara sunt putine si mici, dar din mersul barcii poate fi admirat deplin. Din loc in loc se gasesc tabere de localnici pescari ce isi castiga existenta din aceasta indeletnicire, aratandu-se prieteni cu noi. Am oprit ambarcatiunile spre jumatatea canalului  intre o multime de nuferi care desi nu mai erau infloriti aratau un peisaj de vis, completand peisajul unic padure-apa-nuferi-stuf si ne-am bucurat de cateva clipe de relaxare aruncand de cateva ori si linguritele la rapitor fara insa a prinde ceva. Am pornit mai departe pe Perivolovca in cautarea unui loc pentru tabara deoarece admirand toate acete frumuseti timpul a trecut si ziua se arata a fi pe sfarsite.   Un singur lucru am remarcat cu totii ca fiind negativ intristand si ochiul privitorului si daunand usor bogatiei naturii, sumedenia de plase intinse de pescarii locului pe tot cursul canalului. Practic, ne-am gandit cata sansa trebuie sa aiba un peste sa scape de hatisul acesta de plase ca sa ajunga la maturitate si sa se reproduca. O alta frumusete a canalului Perivolovca este faptul ca din el se deschid multe canale scurte care fac legatura cu lacuri mai mari sau mai mici unde se poate pescui, cu precadere la rapitor. La o astfel de intersectie ambarcatiunea Ella si Legenda Dunarii au fost acostate de echipajele lor. Pauza pentru bere si contemplarea apusului de soare. Restul echipajelor au intrat pe canalul de legatura cu lacul Isac sa caute locul potrivit pentru inoptare. Berea a fost o adevaratea placere si timpul parca se oprise in loc, insa trebuia sa pleacam sa pregatim ceva de mancare la locul ales. Stiam noi ca amicii ramasi in urma se afla pe aproape insa ce s-a intamplat in momentele imediat urmatoare a fost de poveste: cu intentia de amerge la locul de tabara am dat mola ambelor barci si am pornit spre lac acoperiti de un apus cum numai intre canalele Deltei se poate  cand vedem venind o barca in viteza si auzim inconfundabila voce a prietenului nostru Lgendaru care striga cata putere avea Iasooo Palicariiiiiii !!!!!Parca nu ne venea sa credem, ce sa caute el in barca aceea pescareasca in plina viteza. Ne spune chiar el imediat ce a venit aproape ce s-a intamplat, elucidand acest mister al intalnirii. In cele doua zile cit a stat pe loc s-a  imprietenit cu pescarii din zona care l-au tractat la locul de tabara ales, i-au dat si ceva peste si acum l-au informat ca suntem opriti putin mai jos ajutandu-l totodata sa ajunga la noi. Ne spune ca a campat undeva putin mai la deal intr-un loc frumos si ne invita sa mergem cu totii acolo ceea ce si facem. Am fost bucurosi sa ne reunim asa ca am pus in paharele putina palinca sa ne revenim si am inceput sa pregatim pestele prins pe Caraorman pentru masa de seara. Locul ales de Legendar pentru tabara este unic pentru frumusetea oferita. In mijlocul intinderii de stuf care marginea canalul spre rasarit se afla crescuta o salcie de o virsta venerabila. Varsta ne-a indicat-o aliura coroanei acestui arbore sub ale carui crengi foarte groase aplecate pana la pamant a incaput intreaga tabara cu bucatarie cu tot si focul de seara, trunchiul sau neputand fi cuprins de un singur om intre brate. Am fost uimiti de aceasta si in mod sigur ne va ramane la suflet mult timp. Soarele a apus lasand in urma noaptea linistita si un grup de hoinari langa un foc de tabara. Harmusca adusa tocmai din indepartata Anglie de Marele Legendar a intretinut atmosfera de joc si voie buna pana tarziu in noapte, cantece vechi fiind scoase din amintirile noastre si puse in slujba distractiei comune. Somnul a tras in barci la odihna unul cate unul cheflii de apa dulce.

                        Dimineata zilei de Joi ne-a dezvaluit imaginea de vis creata de razele de soare ce patrundeau printre crengile salciei care ne servea de acoperis luminand locul unde focul si-a impletit limbile in ton cu bucuriile din inimile noastre. In acest cadru am fiert o cafea, pescarii au mai incercat putin balta si usurel ne-am strans lucrurile si am pornit catre bratul Sfantul Gheorghe, bineinteles dupa ce am servit deja traditionala omleta preparta de data aceasta la tigaie. Am parasit acest loc minunat cu amintiri placute pornind cu speranta gasirii si altor locuri frumoase. Am parcurs usor restul canalului Perivolovca si am iesit in batul vechi al Dunarii urmand cursul acesteia. La putin dupa iesirea din canal am gasit locul bun pentru executarea unui foc de tabara, fapt indicat de salciile prezente, conditii optime pentru acostare malul fiind inalt si solid promitator si pentru pescarii grupului. Odata barcile acostate am pregatit vatra, am adunat lemne pentru intretinerea focului de seara care se intrezarea si am inceput faptuirea tocanitei care trebuia sa potoleasca foamea instalta si sa economiseasca pestele prins pentru borsul programat urmatoarea zi. Doua trunchiuri de salcie groase gaurite la interior de putreziciune taiate mecanizat de cineva inainte de debarcarea noastra si nefolosite ne-au ajutat sa facem un foc de mare exceptie dupa modelul (focului suedez) . Frumusetea acestui loc a fost tare umbrita de cantitatea enorma de gunoi lasata de cei care pe durata verii au stabilit acest punct ca tabere pentru pescuit. Acesta este dezavantajul zonelor apropiate de satele care ofera accesul in Delta Dunarii. Am ars parte din aceste deseuri abandonate in mijlocul naturii nefiind siguri daca am procedat bine cu mama natura dar macar contribuind la imbunatatirea aspectului optic al zonei. Noaptea ne-a gasit din nou dupa bunul obicei in jurul focului cantand si veselind. A doua zi de comun acord, locul fiind frumos, pescarii dorind sa mai incerce norocul si cu gandul la borsul ce urma sa fie meticulos facut de Legendarul dupa metoda traditionala, am hotarat sa facem o zi de pauza si sa ramanem la mal.  Asa am facut si probabil ca asta ne-a adus si primul control de la ARBDD primit de cand mergem noi in Delta. Sau poate faptul ca zvonurile despre inmultirea agentilor si controalelor nu sunt doar zvonuri, cert este ca pe la jumatatea zilei ne-am trezit cu o legitimatie sub nas de care se tinea un domn ce ne intreba despre taxe de acces persoane, barci, permis de pescuit sportiv, corturi si altele. Cum noi aveam taxele platite domnul inspector ne-a dovedit spirit civic si poate si inteles ca suntem prieteni ai naturii si nu dorim sa ii facem rau asa ca a renuntat sa ne ceara socoteala pentru foc sau sa caute la juvelnic pesti sub dimensiunea legal admisa. Putem astfel considera ca acest control a fost de bun simt si nu a afectat buna desfasurare a expeditiei. Am ramas linistiti sa fierbem borsul si pentru ca puterea divina are grija de sufletele noastre un crapustean cam pe la un kilogram si jumatate s-a agatat in lanseta lui Nicu exact cind Legendarul bucatar punea pestele in bors ca sa desavarseasca treaba. Am mancat cu totii minunatia gatita pentru ca mai apoi foamea fiind potolita viata sa arate mult mai roza la malul vechiului curs al bratului Sfantul Gheorghe. Pina seara ne-am tinut de pescuit am mai baut cate o bere, am pus ordine in tabara si am aranjat, normal, focul de tabara care intretine atmosfera dupa lasarea intunericului. Expeditia fiind aproape de final unora dintre participanti le suradea acum deja ideia unui mic la gratar sau gustul bun al unei cefe de purcel.

                            Sambata dimineata am servit rapid ceva la mic dejun, am fiert o cafea aromata in timp ce Legendarul a facut o incercare de a convinge si al doilea cilindru al motorului Jonson sa traga la pluta sa. Bujia defecta nu s-a lasat insa determinata si a decis fara acordul nostru sa se rupa lasand astfel cilindrul cu pricina fara sansa de a functiona. Am strans tabara, Legendarul a induplecat cu ceva efort unicul cilindru ramas in viata sa porneasca si iata-ne plecati in ultima etapa spre canalul Dunavat apoi satul Dunavatul de Jos cu directie clara spre o carciuma cu mult poftitii mici. Am curs lent pe curent savurand maxim ultimele momente petrecute pe apa in anul 2015 si am ajuns la intersectia canalului Dunavat cu Lipoveni. Aici am oprit sa mai bem o bere cu totii si apoi am plecat spre sat. Toamna fiind tarzie, sezonul turistic terminat fiind si el de ceva vreme, am gasit pensiunile cu care eram noi obijnuiti inchise, doar norocul indreptandu-ne catre una ramasa inca deschisa. A fost o seara minunata, masa bogata fiind udata cu vin bun la carafa adus de ospatarul care incercase mai devreme sa ne serveasca icre de crap proaspete recoltate din pestii prinsi de pescarii din zona. Desi l-am intrebat daca este sigur de ce spune, Capitanu’ fiind foarte curios sa vada crapoaicele pescuite de pescarii locului pline cu icre in prag de iarna, domnul s-a dus la bucataria localului sa aduca aceasta comanda. Se vede treaba ca cineva a sesizat faptul ca noi stim ca acest peste depune icrele in sezonul de primavara si astfel ospatarul a revenit spunandu-ne usor incurcat ca icrele cu pricina tocmai s-au terminat. Putin dupa miezul noptii am lasat personalul carciumii sa mearga la odihna, noi retragandu-ne la Liviu in ograda pentru a imparti o ultima bere, urmatoarea zi urmand sa conducem spre casa.

              Duminica am scos barcile din apa cu destul efort creat de nivelul foarte mic al Dunarii. Ajutorul venit din partea prietenului Liviu care conduce un Land Rover Defender a fost cel care ne-a scutit de complicatii ce puteau sa insemne un drum cu barcile mari pana la Portul Turistic Murighiol unde se afla o rampa mai bine amenajata. Nu a fost nevoie, asa ca barcile fiind pe peridoace am procedat la asigurarea lor pentru drumul spre casa. Martora ne-a fost o lipitoare mare, frumos colorata care nedorind tumultul orasului, s-a desprins de pe AlexandraM si tarandu-se pe asfaltul rampii cauta cu disperare balta cea care-i asigura posibilitatea de a trai.

A urmat drumul spre casa parcurs fara probleme, in urma ramanand inca o expeditie frumoasa cu oameni minunati si care ne-a aratat alte locuri frumoase ale acestui colt de tara totdeauna altfel care este Delta Dunarii. Cu amintiri frumoase si cu gandurile la urmatoarele expeditii ce vor urma am parcat barcile la Santierul nostru Naval Militari unde vom executa operatiile specifice de intretinere pana la sezonul 2016.Filmul aventurii!

Acartar 2014

EXPEDITIA

Acartar 2014

 

 

 

                 Ca in fiecare an iubitorii expeditiilor Raid Romania asteapta cu placere luna Octombrie pentru a iesi la editia Acartar a anului respectiv. In aceasta luna a anului peisajul oferit de natura in Delta Dunarii nu poate fi descris in cuvinte, trebuie vazut de aproape fara graba. De aceea admiratorii de frumos lacustru pornesc pe canale haladuind o saptamana printre stuf si salcii la visle sau cu motoarele in relanti pregatind sufletele pentru lunga pauza de peste iarna.

   Pentru editia 2014 a ACARTAR-ului am pregatit un traseu pe canale in zona Dunavat – Sfantul Gheorghe pe care l-am urmat pe o vreme superba pentru toamna tarzie.

   Vineri, a doua saptamana a lui Octombrie primul echipaj este gata de drum. Nicu, Vili si Gabi alaturi de ambarcatiunea AlexandraM pleaca spre Dunavatul de Jos unde stabilim tabara de plecare prin grija prietenului nostru Liviu caruia ii multumim si pe aceasta cale pentru gazduirea echipei, urmand ca sambata sa ne adunam cu totii langa apa. Tot sambata starteaza si Razvan Capitanu de la Bucuresti in aceeasi directie, Mihai si Vali pleaca de la Galati si Lucian de la Vadu de langa Constanta. Dupa o mica aventura data de explozia unei anvelope la remorca Legendei Dunarii care s-a remediat in Mahmudia cu ajutorul lui Nicu, am fost cu totii gata de lansarea la apa.

   Nicu a lansat la apa AlexandraM secondat de Gabi, Capitanu a lansat Legenda Dunarii secondat de Vili, Mihai a lansat Vidra solitar ca de obicei si Vali a lansat canoia construita de el integral de la zero din fibra de sticla si rasina epoxidica.

   Ambarcatiunile fiind la apa am gasit de cuviinta sa facem o plimbare de recunoastere pe canalul satului, asa ca am pornit usor la vasle. Dupa cotul la dreapta inainte sa ajungem in Canalul Lipovenilor auzim strigate de la mal:

  -Capitane, capitane! Veniti incoace, unde va duceti?

  Prietenul nostru Mugurel din Giurgiu statea cocotat pe un vaporas si ne indemna sa acostam, ceea ce am si facut bucurosi fiind sa ne revedem in acel loc fara a ne fi dat intalnire.

   Dupa cateva povesti depanate ne-am retras la tabara noastra din curtea lui Liviu unde am facut repede un ospat pe masa improvizata si am baut cateva beri. Noaptea ne-a gasit pe puntea AlexandreiM admirand un spectacol oferit de luna care rasarind se oglindea in apa linistita a canalului.

   A doua zi dupa o cafea binevenita am pornit spre primul loc de tabara ales, la ultima scurtatura a bratului Sfantul Gheorghe denumit de noi “La Salcie”, datorita unor salcii cazute in apa acum cativa ani care ofereau un loc de acostare si campare bine protejat. Am iesit in canalul Lipovenilor unde din pacate am fost nevoiti sa ne despartim de Vali rasturnat de o salupa mare care a fortat puternicul motor in timp ce trecea pe langa canoia manevrata de el. L-am lasat pe Vali in loc sigur la mal, urmand ca el sa revina la tabara si am continuat pe canalul Lipovenilor apoi pe canalul Dunavat pana in bratul Sfantul Gheorghe. Si aici am “beneficiat” de nesimtirea si prostia unor ghelbani semeni de-ai nostrii, o barca in plina viteza avand la bord cativa tineri rebeli trecand in forta pe langa noi a reusit sa faca strapazanul Legendei Dunarii sa raneasca putin bordajul AlexandreiM de care era legata pentru a oferi echipajelor cateva clipe de relaxare.

   Am pornit la vale pe bratul Sfantul Gheorghe care la acea vreme de toamna tarzie ne oferea un peisaj de vis pana la locul amintit. Aici Gabi centrat pe activitatea de pescuit a aruncat sculele in apa, noi am organizat o vatra de foc si lemnele necesare apoi am inceput pregatirea tocanitei pentru seara. Atmosfera destinsa, lipsa tantarilor si vremea buna au adus in viata participantilor inca o seara de neuitat la malul Dunarii.

  Dupa somnul odihnitor a aparut si soarele care oferea in zorii diminetii la randul lui un spectacol aparte de lumina peste padurea ruginie de pe malul opus. In acest moment a venit timpul sa ne despartim si de Mihai care fortat de necesitatea rezolvarii unor probleme impotante la uscat a pornit catre tabara de la Dunavat dupa ce ne-am luat la revedere si am facut citeva poze pentru album.

  Dat fiind ca pescuitul a mers bine, cativa somotei poposind in juvelnicul lui Gabi ne-am apucat sa pregatim un mic dejun pe baza de peste inainte de a pleca spre urmatoarea tabara stabilita la Ciotica. A fost gustos, pestele proaspat pregatit la malul apei nu se poate compara cu nimic. Satui, am strans tabara si am pornit la vale pe bratul Sfantul Gheorghe spre varsarea in mare. Odata ajunsi in dreptul orasului Sfantul Gheorghe am schimbat cursul spre Garla Turceasca din care imediat in dreapta se lasa canalul care duce la Ciotica. Acest canal se intinde pana la Perisor paralel cu malul marii insa neintretinut s-a colmatat neputand fi folosit in intregime.

  Am ajuns la Ciotica dupamiaza tarziu si am stabilit tabara pe un ceatal intre canalul inchis dinspre cherhanaua veche si canalul care se varsa in meleaua Sahalinului, dupa ce am intrebat unul dintre localnicii prezenti daca suntem bineveniti. Acum tot ce trebuia facut era sa bem o bere la malul marii contempland un apus de soare in golf, o imagine de vis. Dupa ce am condus la culcare soarele am mai luat o sticla cu bere pe care am baut-o impreuna cu cei doi pescari, localnici din Sfantul Gheorghe si care lucrau in acest loc mirific. Ne-am pregatit pentru somn cu gandul la ziua urmatoare cand era planuita o vizita la remorcherul Tuzla, epava acestuia fiind aflata in golf aproape de Insula Sahalin.

  Desigur, pe o vreme splendida, la vasle, am iesit in largul  Sahalinului si am vizitat epava remorcherului esuat in  aceste ape in urma cu cativa ani, despre ea fiind scrise mai multe la {CIOTICA}.

  Dupa aceasta vizita am pornit pe drumul pe care am venit cu o zi in urma catre Bratul Sfantul Gheorghe de unde trebuia sa intram pe canalul Cordon Litoral care acum pe noile harti poarta denumirea de Canalul Tataru spre Sulina. Intentia era sa gasim un loc la jumatatea acestui canal unde sa facem urmatoarea tabara, dar acest plan nu s-a putut concretiza din lipsa existentei unui loc propice pentru aceasta.

  Dupa iesirea din Sfantul Gheorghe motorul barcii lui Lucian s-a oprit brusc si la o prima vedere rapida a aratat o supraincalzire ceea ce ne-a indicat defectarea rotorului pompei de apa, fapt ce a impus remorcarea acestei ambarcatiuni pana la Sulina. Cautand loc de tabara, incet incet, ne-am apropiat de orasul Sulina zarind in departare antelenele de GSM vizibile de pe canal si am decis continuarea pana in spatele orasului unde este un canal deschis spre mare care ofera loc de campare linistit. Ajunsi tarziu pe inserat ne-a mai ramas timp sa mancam ceva rapid si sa bem o bere pe dig la lumina lunii.

    In dimineata urmatoare am pornit sa vizitam orasul Sulina si plaja, pustie la aceasta vreme a anului.  In trecere am vazut si cimitirul vechi incarcat de istorie in spatele caruia stau mai multe povesti una mai interesanta decat alta, am zabovit cateva clipe langa mare pe plaja si bineinteles ne-am racorit cu cateva beri reci la una din terasele de pe faleza Dunarii privind la doua imense vapoare intrate in canal de pe mare, acostate la cheu pentru efectuarea formalitatilor vamale. Dupa citeva cumparaturi rapide din oras, ne-am indreptat catre barci pentru a porni spre urmatorul loc de tabara pe care urma sa il gasim in apropiere de orasul Sfantu Gheorhe. La Sulina Lucian a ales pescuitul urmand sa intalneasca acolo cu un alt prieten al nostru, Gabitzu care nu a putut fi prezent la expeditie desi era cu barca pe canalele deltei. Mergand pe canalul de centura spre intersectia cu acel canal ce  duce spre lacul Rosu am avut parte de o experienta inedita care povestita nu poate sa transmita adevarata senzatie traita. In fata mergea Nicu la comanda AlexandreiM urmat de Capitanu’ la comanda Legendei Dunarii, adica subsemnatul. Acest canal este drept si foarte lung pina la intersectia amintita mai devreme asa ca la un moment dat ridicand ochii in zare observ canalul avand un perete de stuf in capat ca si cum ar fi inchis, moment in care ma intreb in gand cum am ratat canalul bun si am intrat pe o fundatura, desi am fost de multe ori in acest loc. Reduc turatia motorului si ma indrept catre AlexandraM pe care in mod firesc Nicu o intorcea in canal comunicandu-mi ca: “ s-a terminat smecheria”. Nu inteleg pe moment si continui incet spre fundatura din fata ochilor si imediat inteleg. Spre mine se indrepta usor pe curent un plaur imens razuind stuful de pe ambele maluri ale canalului. Intorc Legenda Dunarii si ne indreptam impreuna spre un loc de refugiu care se afla intr-unul din maluri mai aval, asteptand sa treaca maretul obiect plutitor, trecere care a fost fascinanta oferind un spectacol pe care l-am filmat cu placere din locul ferit de unde am privit.

  Odata calea eliberata am continuat drumul catre tabara cautata nu fara a pescui in drum o stiuca frumoasa care trebuia sa ne astampare foamea la micul dejun al urmatoarei zile. Aproape de capatul dinspre bratul Sfantul Gheorghe al canalului am gasit un loc intr-o padurice care ne-a parut foarte potrivit pentru tabara asa ca am legat barcile, am organizat vatra focului si cum a devenit obiceiul ne-am apucat de o tocanita cu ceva gusa de porc afumata de la magazinul din Sulina. O seara frumoasa intr-un loc ce ne-a oferit tot ce ne trebuie, insa cam in drum, traficul intens de pe canalul Tataru nefiind foarte confortabil, loc denumit de noi  ”La Frasini”. Nu stim daca acolo sunt frasini dar asa ne-a placut sa-i spunem.

  Dimineata ne-am trezit devreme, acelasi trafic din canal fiind responsabil de aceasta si am procedat la pregatirea stiucii capturate cu o zi inainte. Cu burtile puse la cale ne-am inbarcat pentru continuarea calatoriei spre orasul Sfantul Gheorghe si mai departe din nou La Salcie. Ajunsi la oras am facut o mica tura pe strazile prafuite, o oprire la cunoscuta carciuma de pe malul debarcaderului unde am ostovit setea cu cate o bere rece si dupa inca o bere fugitiva pe ponton am pornit sa urcam bratul Sfantul Gheorghe spre locul nostru de campare. In drum eu si Vili cu Legenda Dunarii am intrat si pe canalul ce face legatura bratului cu lacul Erenciuc, canal de o frumusete rara.

  Locul “La Salcie” era ocupat de o echipa de pescari asa ca am legat barcile putin mai la amonte fara probleme si cum ne-am obisnuit Gabi a aruncat momeala in apa sa asigure micul dejun echipei, eu si Vili am cautat ceva lemne iar Nicu a pornit si el pe mal sa caute si acolo material  pentru foc. La urmat si Vili si dusi au fost. Dupa o vreme vazand ca nu mai vin am pornit sa vad ce se intampla si nu mi-a fost mica mirarea sa constat ca baietii nostrii se imprietenisera cu unul din pescarii campati mai la aval care, din zona Clujului fiind, avea o sticla din care se golea o bunatate de palinca pe gatul membrilor expeditiei ACARTAR 2014. M-am alaturat rapid grupului ajutand la activitatea de golire a respectivului recipient. Aceasta imprietenire a fost de-a dreptul un noroc pentru noi avand in vedere ca la Sfantu Gheorghe nu am putut aproviziona deoarece magazinul care purta mandru denumirea de supermarket inchidea la ora 14.00 si mai deschidea la 16.00. Cum la momentul ajungerii noastre in usa lui doamna tocmai incuia am renuntat sa asteptam deschiderea peste cele doua ore. Locul s-a dovedit pentru a doua oara bun la pescuit asa ca micul dejun a fost tot peste proaspat pregatit la foc de lemne. Vremea fiind buna, traseul parcurs de la Ciotica pina la Sulina fara a gasi loc de tabara deci avand o zi in avans, ne-am gandit sa facem o vizita bunului prieten Nea’ Sinel din gura canalului Dunavat. Asa am si facut, dimineata dupa ce am savurat pestele prins seara trecuta stringem tabara, tzop in barci si ne indreptam nu fara efort spre satul Dunavat unde facem o mica oprire la un magazin sa aprovizionam barcile cu cateceva si sa luam pentru Nea’ Sinel, o tigare, o tarie, cam ce ii place lui sa vada cand ne ducem pe la el, apoi usor prin peisajul minunat oferit de canalul Lipovenilor, canalul Vanghele si canalul Dunavat iata ca intoarcem barcile in curent pentru a acosta la pontonul lui Nea’ Sinel. Acesta ca de obicei a fost foarte bucuros a ne vedea si pe loc a pus pestele la prajit in timp ce noi am umplut paharele. Revederea cu Nea’ Sinel a adus bucurie si in sufletele noastre mai ales ca urma sa vina iarna si nu ne mai puteam vedea o lunga perioada de vreme. Peste noapte vremea s-a stricat, o furtuna ravasind apele lacului Razim anunta ca toamna este pe sfarsite si iarna bate-n porti. Momentul sa ne retragem sosise asa ca ne luam la revedere de la gazda noastra si pornim spre tabara de la Dunavatul de Jos pe aceleasi minunate canale.

  La tabara de baza ne-am intalnit cu Liviu care lucra la poarta de acces in curte si el impins de venirea iernii. Am mincat cateceva si ne-am pus la o bere cu prietenii nostrii. Urmatoarea dimineata ne-a aratat un peisaj alb, bruma groasa si temperatura de 3 grade aratata de termometre ne indemna sa ne grabim spre casa, desi spre pranz lucrurile s-au mai incalzit sub razele soarelui de toamna. Am scos barcile din apa, am aranjat bagajele si ne-am pornit spre Bucuresti cu gandul la ce lucrari trebuie facute la barci pina la sezonul 2015, spre seara berea fiind savurata la santierul din cartierul bucurestean Militari unde barcile vor petrece iarna.

Peste o saptamana la Bucuresti cadeau primii fulgi de zapada.