Acartar 2014

EXPEDITIA

Acartar 2014

 

 

 

                 Ca in fiecare an iubitorii expeditiilor Raid Romania asteapta cu placere luna Octombrie pentru a iesi la editia Acartar a anului respectiv. In aceasta luna a anului peisajul oferit de natura in Delta Dunarii nu poate fi descris in cuvinte, trebuie vazut de aproape fara graba. De aceea admiratorii de frumos lacustru pornesc pe canale haladuind o saptamana printre stuf si salcii la visle sau cu motoarele in relanti pregatind sufletele pentru lunga pauza de peste iarna.

   Pentru editia 2014 a ACARTAR-ului am pregatit un traseu pe canale in zona Dunavat – Sfantul Gheorghe pe care l-am urmat pe o vreme superba pentru toamna tarzie.

   Vineri, a doua saptamana a lui Octombrie primul echipaj este gata de drum. Nicu, Vili si Gabi alaturi de ambarcatiunea AlexandraM pleaca spre Dunavatul de Jos unde stabilim tabara de plecare prin grija prietenului nostru Liviu caruia ii multumim si pe aceasta cale pentru gazduirea echipei, urmand ca sambata sa ne adunam cu totii langa apa. Tot sambata starteaza si Razvan Capitanu de la Bucuresti in aceeasi directie, Mihai si Vali pleaca de la Galati si Lucian de la Vadu de langa Constanta. Dupa o mica aventura data de explozia unei anvelope la remorca Legendei Dunarii care s-a remediat in Mahmudia cu ajutorul lui Nicu, am fost cu totii gata de lansarea la apa.

   Nicu a lansat la apa AlexandraM secondat de Gabi, Capitanu a lansat Legenda Dunarii secondat de Vili, Mihai a lansat Vidra solitar ca de obicei si Vali a lansat canoia construita de el integral de la zero din fibra de sticla si rasina epoxidica.

   Ambarcatiunile fiind la apa am gasit de cuviinta sa facem o plimbare de recunoastere pe canalul satului, asa ca am pornit usor la vasle. Dupa cotul la dreapta inainte sa ajungem in Canalul Lipovenilor auzim strigate de la mal:

  -Capitane, capitane! Veniti incoace, unde va duceti?

  Prietenul nostru Mugurel din Giurgiu statea cocotat pe un vaporas si ne indemna sa acostam, ceea ce am si facut bucurosi fiind sa ne revedem in acel loc fara a ne fi dat intalnire.

   Dupa cateva povesti depanate ne-am retras la tabara noastra din curtea lui Liviu unde am facut repede un ospat pe masa improvizata si am baut cateva beri. Noaptea ne-a gasit pe puntea AlexandreiM admirand un spectacol oferit de luna care rasarind se oglindea in apa linistita a canalului.

   A doua zi dupa o cafea binevenita am pornit spre primul loc de tabara ales, la ultima scurtatura a bratului Sfantul Gheorghe denumit de noi “La Salcie”, datorita unor salcii cazute in apa acum cativa ani care ofereau un loc de acostare si campare bine protejat. Am iesit in canalul Lipovenilor unde din pacate am fost nevoiti sa ne despartim de Vali rasturnat de o salupa mare care a fortat puternicul motor in timp ce trecea pe langa canoia manevrata de el. L-am lasat pe Vali in loc sigur la mal, urmand ca el sa revina la tabara si am continuat pe canalul Lipovenilor apoi pe canalul Dunavat pana in bratul Sfantul Gheorghe. Si aici am “beneficiat” de nesimtirea si prostia unor ghelbani semeni de-ai nostrii, o barca in plina viteza avand la bord cativa tineri rebeli trecand in forta pe langa noi a reusit sa faca strapazanul Legendei Dunarii sa raneasca putin bordajul AlexandreiM de care era legata pentru a oferi echipajelor cateva clipe de relaxare.

   Am pornit la vale pe bratul Sfantul Gheorghe care la acea vreme de toamna tarzie ne oferea un peisaj de vis pana la locul amintit. Aici Gabi centrat pe activitatea de pescuit a aruncat sculele in apa, noi am organizat o vatra de foc si lemnele necesare apoi am inceput pregatirea tocanitei pentru seara. Atmosfera destinsa, lipsa tantarilor si vremea buna au adus in viata participantilor inca o seara de neuitat la malul Dunarii.

  Dupa somnul odihnitor a aparut si soarele care oferea in zorii diminetii la randul lui un spectacol aparte de lumina peste padurea ruginie de pe malul opus. In acest moment a venit timpul sa ne despartim si de Mihai care fortat de necesitatea rezolvarii unor probleme impotante la uscat a pornit catre tabara de la Dunavat dupa ce ne-am luat la revedere si am facut citeva poze pentru album.

  Dat fiind ca pescuitul a mers bine, cativa somotei poposind in juvelnicul lui Gabi ne-am apucat sa pregatim un mic dejun pe baza de peste inainte de a pleca spre urmatoarea tabara stabilita la Ciotica. A fost gustos, pestele proaspat pregatit la malul apei nu se poate compara cu nimic. Satui, am strans tabara si am pornit la vale pe bratul Sfantul Gheorghe spre varsarea in mare. Odata ajunsi in dreptul orasului Sfantul Gheorghe am schimbat cursul spre Garla Turceasca din care imediat in dreapta se lasa canalul care duce la Ciotica. Acest canal se intinde pana la Perisor paralel cu malul marii insa neintretinut s-a colmatat neputand fi folosit in intregime.

  Am ajuns la Ciotica dupamiaza tarziu si am stabilit tabara pe un ceatal intre canalul inchis dinspre cherhanaua veche si canalul care se varsa in meleaua Sahalinului, dupa ce am intrebat unul dintre localnicii prezenti daca suntem bineveniti. Acum tot ce trebuia facut era sa bem o bere la malul marii contempland un apus de soare in golf, o imagine de vis. Dupa ce am condus la culcare soarele am mai luat o sticla cu bere pe care am baut-o impreuna cu cei doi pescari, localnici din Sfantul Gheorghe si care lucrau in acest loc mirific. Ne-am pregatit pentru somn cu gandul la ziua urmatoare cand era planuita o vizita la remorcherul Tuzla, epava acestuia fiind aflata in golf aproape de Insula Sahalin.

  Desigur, pe o vreme splendida, la vasle, am iesit in largul  Sahalinului si am vizitat epava remorcherului esuat in  aceste ape in urma cu cativa ani, despre ea fiind scrise mai multe la {CIOTICA}.

  Dupa aceasta vizita am pornit pe drumul pe care am venit cu o zi in urma catre Bratul Sfantul Gheorghe de unde trebuia sa intram pe canalul Cordon Litoral care acum pe noile harti poarta denumirea de Canalul Tataru spre Sulina. Intentia era sa gasim un loc la jumatatea acestui canal unde sa facem urmatoarea tabara, dar acest plan nu s-a putut concretiza din lipsa existentei unui loc propice pentru aceasta.

  Dupa iesirea din Sfantul Gheorghe motorul barcii lui Lucian s-a oprit brusc si la o prima vedere rapida a aratat o supraincalzire ceea ce ne-a indicat defectarea rotorului pompei de apa, fapt ce a impus remorcarea acestei ambarcatiuni pana la Sulina. Cautand loc de tabara, incet incet, ne-am apropiat de orasul Sulina zarind in departare antelenele de GSM vizibile de pe canal si am decis continuarea pana in spatele orasului unde este un canal deschis spre mare care ofera loc de campare linistit. Ajunsi tarziu pe inserat ne-a mai ramas timp sa mancam ceva rapid si sa bem o bere pe dig la lumina lunii.

    In dimineata urmatoare am pornit sa vizitam orasul Sulina si plaja, pustie la aceasta vreme a anului.  In trecere am vazut si cimitirul vechi incarcat de istorie in spatele caruia stau mai multe povesti una mai interesanta decat alta, am zabovit cateva clipe langa mare pe plaja si bineinteles ne-am racorit cu cateva beri reci la una din terasele de pe faleza Dunarii privind la doua imense vapoare intrate in canal de pe mare, acostate la cheu pentru efectuarea formalitatilor vamale. Dupa citeva cumparaturi rapide din oras, ne-am indreptat catre barci pentru a porni spre urmatorul loc de tabara pe care urma sa il gasim in apropiere de orasul Sfantu Gheorhe. La Sulina Lucian a ales pescuitul urmand sa intalneasca acolo cu un alt prieten al nostru, Gabitzu care nu a putut fi prezent la expeditie desi era cu barca pe canalele deltei. Mergand pe canalul de centura spre intersectia cu acel canal ce  duce spre lacul Rosu am avut parte de o experienta inedita care povestita nu poate sa transmita adevarata senzatie traita. In fata mergea Nicu la comanda AlexandreiM urmat de Capitanu’ la comanda Legendei Dunarii, adica subsemnatul. Acest canal este drept si foarte lung pina la intersectia amintita mai devreme asa ca la un moment dat ridicand ochii in zare observ canalul avand un perete de stuf in capat ca si cum ar fi inchis, moment in care ma intreb in gand cum am ratat canalul bun si am intrat pe o fundatura, desi am fost de multe ori in acest loc. Reduc turatia motorului si ma indrept catre AlexandraM pe care in mod firesc Nicu o intorcea in canal comunicandu-mi ca: “ s-a terminat smecheria”. Nu inteleg pe moment si continui incet spre fundatura din fata ochilor si imediat inteleg. Spre mine se indrepta usor pe curent un plaur imens razuind stuful de pe ambele maluri ale canalului. Intorc Legenda Dunarii si ne indreptam impreuna spre un loc de refugiu care se afla intr-unul din maluri mai aval, asteptand sa treaca maretul obiect plutitor, trecere care a fost fascinanta oferind un spectacol pe care l-am filmat cu placere din locul ferit de unde am privit.

  Odata calea eliberata am continuat drumul catre tabara cautata nu fara a pescui in drum o stiuca frumoasa care trebuia sa ne astampare foamea la micul dejun al urmatoarei zile. Aproape de capatul dinspre bratul Sfantul Gheorghe al canalului am gasit un loc intr-o padurice care ne-a parut foarte potrivit pentru tabara asa ca am legat barcile, am organizat vatra focului si cum a devenit obiceiul ne-am apucat de o tocanita cu ceva gusa de porc afumata de la magazinul din Sulina. O seara frumoasa intr-un loc ce ne-a oferit tot ce ne trebuie, insa cam in drum, traficul intens de pe canalul Tataru nefiind foarte confortabil, loc denumit de noi  ”La Frasini”. Nu stim daca acolo sunt frasini dar asa ne-a placut sa-i spunem.

  Dimineata ne-am trezit devreme, acelasi trafic din canal fiind responsabil de aceasta si am procedat la pregatirea stiucii capturate cu o zi inainte. Cu burtile puse la cale ne-am inbarcat pentru continuarea calatoriei spre orasul Sfantul Gheorghe si mai departe din nou La Salcie. Ajunsi la oras am facut o mica tura pe strazile prafuite, o oprire la cunoscuta carciuma de pe malul debarcaderului unde am ostovit setea cu cate o bere rece si dupa inca o bere fugitiva pe ponton am pornit sa urcam bratul Sfantul Gheorghe spre locul nostru de campare. In drum eu si Vili cu Legenda Dunarii am intrat si pe canalul ce face legatura bratului cu lacul Erenciuc, canal de o frumusete rara.

  Locul “La Salcie” era ocupat de o echipa de pescari asa ca am legat barcile putin mai la amonte fara probleme si cum ne-am obisnuit Gabi a aruncat momeala in apa sa asigure micul dejun echipei, eu si Vili am cautat ceva lemne iar Nicu a pornit si el pe mal sa caute si acolo material  pentru foc. La urmat si Vili si dusi au fost. Dupa o vreme vazand ca nu mai vin am pornit sa vad ce se intampla si nu mi-a fost mica mirarea sa constat ca baietii nostrii se imprietenisera cu unul din pescarii campati mai la aval care, din zona Clujului fiind, avea o sticla din care se golea o bunatate de palinca pe gatul membrilor expeditiei ACARTAR 2014. M-am alaturat rapid grupului ajutand la activitatea de golire a respectivului recipient. Aceasta imprietenire a fost de-a dreptul un noroc pentru noi avand in vedere ca la Sfantu Gheorghe nu am putut aproviziona deoarece magazinul care purta mandru denumirea de supermarket inchidea la ora 14.00 si mai deschidea la 16.00. Cum la momentul ajungerii noastre in usa lui doamna tocmai incuia am renuntat sa asteptam deschiderea peste cele doua ore. Locul s-a dovedit pentru a doua oara bun la pescuit asa ca micul dejun a fost tot peste proaspat pregatit la foc de lemne. Vremea fiind buna, traseul parcurs de la Ciotica pina la Sulina fara a gasi loc de tabara deci avand o zi in avans, ne-am gandit sa facem o vizita bunului prieten Nea’ Sinel din gura canalului Dunavat. Asa am si facut, dimineata dupa ce am savurat pestele prins seara trecuta stringem tabara, tzop in barci si ne indreptam nu fara efort spre satul Dunavat unde facem o mica oprire la un magazin sa aprovizionam barcile cu cateceva si sa luam pentru Nea’ Sinel, o tigare, o tarie, cam ce ii place lui sa vada cand ne ducem pe la el, apoi usor prin peisajul minunat oferit de canalul Lipovenilor, canalul Vanghele si canalul Dunavat iata ca intoarcem barcile in curent pentru a acosta la pontonul lui Nea’ Sinel. Acesta ca de obicei a fost foarte bucuros a ne vedea si pe loc a pus pestele la prajit in timp ce noi am umplut paharele. Revederea cu Nea’ Sinel a adus bucurie si in sufletele noastre mai ales ca urma sa vina iarna si nu ne mai puteam vedea o lunga perioada de vreme. Peste noapte vremea s-a stricat, o furtuna ravasind apele lacului Razim anunta ca toamna este pe sfarsite si iarna bate-n porti. Momentul sa ne retragem sosise asa ca ne luam la revedere de la gazda noastra si pornim spre tabara de la Dunavatul de Jos pe aceleasi minunate canale.

  La tabara de baza ne-am intalnit cu Liviu care lucra la poarta de acces in curte si el impins de venirea iernii. Am mincat cateceva si ne-am pus la o bere cu prietenii nostrii. Urmatoarea dimineata ne-a aratat un peisaj alb, bruma groasa si temperatura de 3 grade aratata de termometre ne indemna sa ne grabim spre casa, desi spre pranz lucrurile s-au mai incalzit sub razele soarelui de toamna. Am scos barcile din apa, am aranjat bagajele si ne-am pornit spre Bucuresti cu gandul la ce lucrari trebuie facute la barci pina la sezonul 2015, spre seara berea fiind savurata la santierul din cartierul bucurestean Militari unde barcile vor petrece iarna.

Peste o saptamana la Bucuresti cadeau primii fulgi de zapada.

Submit a comment